Scuarul Gării Feroviare din Chișinău, în dimineața zilei de ieri, a fost locul unde și-au dat întâlnire românii basarabeni pentru a comemora și a aduce un omagiu zecilor de mii de etnici români care în tăria nopții, la ora 02 dimineața, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la indicația conducătorilor regimului sovietic au fost ridicați forțat din casele lor, îmbarcați în vagoane pentru vite și deportați în Siberia de gheață și Kazahstan.

În memoria primarilor, profesorilor, preoților, învățătorilor și gospodarilor din satele basarabene, dar și a tuturor românilor basarabeni victime ale celui de-al doilea val de deportări, membri și simpatizanți ai AUR Republica Moldova au ținut un moment de reculegere și au depus flori la monumentul „Trenul Durerii” din preajma Gării Feroviare din Chișinău.

Enorma suferință a românilor basarabeni deportați de odiosul regim sovietic trebuie cunoscută de orice român, căci este parte din istoria tragică a neamului nostru românesc și un element al procesului complex de epurare etnică și de distrugere a intelectualității și ființei naționale din Basarabia.

Memorie eternă românilor deportați!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Scuarul Gării Feroviare din Chișinău, în dimineața zilei de ieri, a fost locul unde și-au dat întâlnire românii basarabeni pentru a comemora și a aduce un omagiu zecilor de mii de etnici români care în tăria nopții, la ora 02 dimineața, în noaptea de 5 spre […]
Anexarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța la imperiul sovietic a fost comemorată astăzi de către AUR Republica Moldova printr-un flashmob.
La împlinirea a 134 de ani de la trecerea în eternitate a poetului nepereche Mihai Eminescu, AUR Republica Moldova i-a adus un pios omagiu geniului literaturii române, depunând flori la monumentul Luceafărului poeziei românești amplasat în fața Uniunii Scriitorilor din Moldova.